E o perioadă aglomerată, acum înainte de Crăciun, în care ne pregătim casele și sufletele pentru Sărbătoare și pentru un an nou cu noi provocări și împliniri. E un amalgam de sentimente, un echilibru între bucuria sărbătorilor, nostalgia încheierii unui capitol și nerăbdarea în așteptarea noului.
Iar în astfel de momente, cel mai benefic pentru minte și suflet e un pas înapoi, un moment de relaxare în care să cântărim anul ce imediat trece cu toate bucuriile și neplăcerile lui, lecțile învățate și amintirile oferite. Tocmai asta am făcut și noi, echipa Nail Art și vrem astfel să împărtășim cu voi Year in Review cu cele mai wow piese ale anului 2019, dar și ce e here to stay în 2020.
- Living Coral, color of the year
Inspirația venită din culoarea anului 2019 a luat cu asalt lumea modei și domeniul beauty, iar artiștii din toată lumea și-au lăsat creativitatea să zburde. Bineînțeles, inclusiv pentru noi, căldura acestei culori ne-a purtat într-o refugiu creativ unde ne-am jucat îmbinând detaliile solare ale coraiului cu tendințele sezonului.
- Dried Flowers
Un adevărat exemplu de feminitate este trend-ul care ne-a cucerit inimile în 2019 și anume, dried flowers. Primăvara aceasta a fost pe cât de jucăușă, pe atât de expresivă, iar pentru noi a fost o plăcere să îmbinăm aceste două caracteristici în modelele unice realizate cu drag pentru fiecare dintre voi.
- Marrakech Style
Vacanțele exotice și pattern-urile inspirate din cultura africană au adus un plus de misticism și culoare design-urilor din acest an. Un exemplu unic îl reprezintă design-ul inspirat din Marrakesh prin culori vibrante și modelele excentrice care ne-au bucurat privirile și s-au potrivit ca o mănușă rochiilor vaporoase de vacanță.
- Neon Colors
Desigur, dacă tot vorbim despre vacanțe exotice și despre cele mai iubite trend-uri ale verii, nu putem uita de culorile neon. Vara aceasta a fost una dedicată persoanelor îndrăznețe și fără de cusur într-ale stilului, deoarece combinațiile neon au dominat podiumul global, festivalurile de peste tot, feed-ul de Instagram și au cucerit toate privirile. Un astfel de trend nu putea lipsi din saloanele noastre, iar culorile de pe rafturile de produse.
- Line Art Design
Line art este un design unic, minimalist care, în esență, se reduce la a crea un desen dintr-o singură linie, fără a ridica creionul de pe hârtie. Sună cool, nu-i așa? Așa am crezut și noi, de aceea, unul dintre trend-urile noastre preferate din acest an, sliderele line art. Succesul acestora a fost și continuă să fie unul extraordinar, iar noi suntem în extaz să vedem atât de multe dintre voi la fel de încântate ca și noi de originalitatea acestora.
- Animal Print
Toamna vine în culori pământii, în nuanțe aurii și de cupru. Reprezintă o întoarcere la culorile neutre, pale, iar twist-ul necesar atât în outfit-uri, cât și în nail art este animal print-ul. Plusul necesar oricărei ținute de stil și feminitate, într-un mod sexy, însă subtil. Indiferent de ce alegem, de la leopard, la modelele zebrate, ceaiul cald de toamnă, peisajul cărămiziu și întreaga atmosferă se potrivește perfect print-ul îndrăzneț.
- Velvet top
În paralel cu trend-ul animal print, într-o lumină mai clasică, însă întotdeauna de efect se regăsește velvet-ul. Pentru noi, expresia acestuia a reprezentat velvet top prin care am asigurat un finish subtil și elegant unghiuțelor. Combinația noastră favorită? Roșul puternic, liniștit într-o manieră echilibrată printr-o atingere mată.
- Marble art
Marble art? Categoric! Un look pe care l-am iubit anul acesta și credem că va dăinui, efectul de marmură. Nimic mai simplu, dar în același timp sofisticat și bineînțeles, extrem de chic. Acestea au fost trend-urile îndrăgite de noi și cu care de abia așteptăm să ne mai jucăm și în anul care vine. Între timp, vorbim puțin și despre ce e in și va fi în continuare hot iarna aceasta.
- Stone art
Cineva spunea cândva că dacă ne dorim inspirație, să ne uităm în natură. Asta am făcut și noi ca trendsetteri și am născocit ineditul stone art. De abia am așteptat să ne lăsăm purtate de inspirația pietrelor prețioase incomparabile din toate colțurile lumii. Trend-ul e in to stay și mai ales, to slay pentru mult timp de acum în colo.
- Leather gel
Efectul de piele – expresia sex appeal-ului. Pentru același efect, subtil, dar absolut impresionant, am creat leather gel. Lasă-te învăluită de mister, cu o urmă de îndrăzneală și o manichiură unică.
- Sparkle
Take some space girl e motto-ul pentru această iarnă. Take some space, fii exact așa cum vrei să fii, fără scuze, fără întreruperi. Sclipește în orice moment cu mândrie. De aceea am adus mai aproape de tine mineral powder. E perfectă pentru orice culoare și completează extraordinar ținutele, dar combinația noastră absolut preferată este (Royal Slim Gel) clear gel + mineral powder – un efect absolut wow.
- Texture art
Inspirată din moda internațională, texture art vine ca un plus ținutelor călduroase, patternate și bogate. Chanel, Dior, Dolce, toate aceste brand-uri ne impresionează anual cu aceste pattern-uri de semnătură, iar pentru noi reprezintă inspirație infinită. Alege să fii stilată cu texture art.
Inspirată din colecțiile toamnă-iarnă 2019/2020, texture art ne-a fermecat prin eleganța și rafinamentul pe care aceste țesături călduroase le oferă asupra întregului sistem senzorial. Cu o notă sofisticată, adaptată sezonului rece, texture art a fost wow în 2019 și e here to stay în 2020.
Chanel, Dior, Dolce, mulțumim pentru inspirația infinită pe care ne-ați dăruit-o și în acest sezon!